Stepping Stones
Un mesaj pentru viitorul umanității
Cea mai preferată frază din toate învățăturile spirituale pe care le-am întâlnit vine din Bhagavad Gita, textul clasic al vechiului India care ne învață să “observăm și să cercetăm realitatea așa cum este.”
Normalmente vedem lumea așa cum suntem noi, nu așa cum este. Pentru a vedea realitatea așa cum este, trebuie să schimbăm instrumentul pe care îl folosim pentru a o investiga, adică noi înșine.
Vă voi împărtăși o poveste despre un eveniment care s-a întâmplat într-o zi în timpul meditației mele. A fost un eveniment în care am întâlnit ființe care s-au identificat cu mine ca Serafimi, care, pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest termen, este numele îngerilor despre care se spune că înconjoară tronul cerului în Biblie. Aceste întâlniri sunt o caracteristică foarte proeminentă, dar rareori discutată, a înțelepciunii perene și se regăsesc în practic toate tradițiile spirituale.
Deși simbolurile și imaginile se schimbă de la o cultură la alta, există un mecanism evolutiv intern sau un proces de dezvoltare la care acestea se referă.
Această experiență a fost foarte umilitoare pentru mine. Câtiva ani de zile, structura mea egoistă a avut o aversiune față de oamenii care vorbeau despre îngeri sau despre orice altă ființă din lumea de dincolo.
Aveam o mulțime de judecăți și concepte în legătură cu aceste lucruri, dar, oricum, am o direcție clară interioară de raportat despre experiența mea, așa că poate acesta este un fel de proces karmic pentru mine.
Ce voi vorbi despre nu are legătură cu religia sau convingerile, ci are de-a face cu întâlnirea cu noile dimensiuni ale propriei ființe. O să încerc să transmit experiența într-un mod precis, fără interpretări sau concepte. Am câteva idei pe care le voi împărtăși la sfârșit, dar cred că este important ca descrierea experienței propriu-zise să fie neutră și fără ornamente.
Această experiență a avut loc într-o perioadă în care făceam multe meditații. Am intrat într-o stare de samadhi sau de turiya, așa cum este descrisă în filmele despre samadhi în detaliu. Astfel, aceasta a fost o stare de prezență continuă, prezența conștiinței primordiale și a durat câteva zile.
Fac meditație de peste 20 de ani și conduc, de asemenea, un centru de retreaturi de meditație, Samadhi Centre, în Canada, de câțiva ani. La începutul practicii mele am început să folosesc diverse tehnici, în special tehnici budiste precum cele legate de Samatha, care este liniștea, și de Vipassana, care este meditația introspectivă. Și după ce am explorat aceste tehnici timp de mai mult de un deceniu, m-am atras de practicile de a nu face sau de a nu practica. Autoinformarea, mahamudra, conștiința fără a alege, shikantaza sau ceea ce ei numesc în Zen "doar a sta".
Mi-am dat seama că meditația care duce la samadhi nu este o activitate sau o acțiune, ci un trezire la dimensiunea ființei, ceea ce am numit conștientizare primordială. În ziua respectivă am rămas în stare de conștiență, permițând totul să fie așa cum este și am încetat să mai fac diferențe între durere și plăcere. Am experimentat satchitananda, fericirea care vine atunci când conștiința primordială este prezentă. Începem să percebim un nou nivel de conștiență care include și depășește simțurile.
Simțurile sunt în esență la maxim și energia se extinde prin ele în domeniile superioare, activând ceea ce Rudolf Steiner ar numi organe ale percepției superioare. În această experiență, în corpul de energie a apărut o senzație necunoscută, dar profund excepțională, ca și cum un nou nivel de conștiință ar fi fost trezit sau o nouă facultate activată.
Acesta nu este limbajul meu obișnuit, dar am simțit că acest sentiment mi-a fost dat de Dumnezeu. Într-adevăr, în ego există o tendință să preluăm și să ne păstrăm experiențele, mai ales atunci când acestea sunt frumoase. Dar în această zi nu am ținut-o în mine; am lăsat-o pur și simplu să se desfășoare fără ca vreun gând să apară, pur și simplu experimentând-o pe deplin. Cel puțin la început a fost așa.
Aș descrie-o ca pe un sentiment profund sacru și am simțit intuitiv că este o formă străveche de rugăciune. Aceasta era chiar rugăciunea. Până în acel moment nu știam ce este rugăciunea adevărată; dacă m-ați fi întrebat înainte de asta, cu siguranță aș fi spus că o cunosc.
Ego-ul meu, care este unul foarte spiritualizat, îi place să creadă că știe totul, dar se umilește din nou și din nou. Acum știu că nu știu ceea ce nu știu.
Fenomenul care se manifesta în structura sinelui era ceva diferit de ceea ce pentru 20 de ani credeam că este meditația. Era ceva complet necunoscut. Am început să meditez sau să mă rog în acest mod sacru, deși nu pot să-mi asum responsabilitatea pentru faptul că asta s-a întâmplat.
Asta se întâmpla pur și simplu.
Era ca și cum structura corporală și cea energetică erau "molite". Conștiința era pur și simplu conștientă, nlocalizată, omniprezentă, dar nu era nicăieri. Samadhi nu este o experiență, ci un colaps al dualității dintre cel care experimentează și ceea ce este experimentat.
O prezență luminoasă a apărut în contact cu câmpul meu de energie în ochiul trei. În acel moment, de fapt, au apărut mai multe niveluri de fenomene care se desfășurau simultan. Am observat că trupul meu fizic corporal se meditează și, prin viziune interioară, am perceput ceea ce părea a fi un fel de templu. Am avut în minte o figură umanoidă cu aripi și un vârf de pasăre, care, în acea clipă, mi s-a părut a fi un sufist.
Avea o pălărie plată și o barbă, și purta un inel strălucitor. Am simțit o putere incredibilă în acest ființă și, într-un fel, am știut că inelul pe care îl purta era viu. În jurul lui se aflau ființe de lumină angelică care s-au identificat drept "Serafimii". Îndată ce mi-am orientat atenția către ființele de lumină, nu mai vedeam pe omul în pălăria sufică.
Nu am putut să mă concentrez asupra acestor ființe luminoase direct; ele erau neclare, ca fractale în mișcare; modele recursive care păreau să aibă o formă generală, dar care se schimbau infinit; erau frumoase și am vrut să mă concentrez asupra lor, dar nu am putut sau ele începeau să dispară. Așa că m-am relaxat și am avut o fel de vedere încețoșată, acceptând că nu puteam forma o imagine clară despre ele.
Au fost trei dintre ei și s-au mișcat și au vorbit ca unul. Acestea sunt cuvintele lor exacte: "Suntem Serafimii; dacă vă uniți cu lumina noastră, vă putem arăta multe lucruri. Pentru a deveni asemenea nouă, trebuie să vă ardeți doar cu iubire pentru Creator și focul său mistuitor vă va transforma rapid în asemănarea flăcărilor Serafimilor." Ei au accentuat cuvântul “doar“ și acest cuvânt a părut semnificativ. Fiecare dintre cei trei emanase același sentiment sacru sau vibrație. După cum spune Biblia, ei emanau “sfințit, sfințit, sfințit”, dar nu era vorba despre un cuvânt auditiv sau un mantra.
Este greu de descris, dar cumva propria lor existență era acea vibrație sau emanare sacra. Ce era ciudat era că Serafimii păreau cumva mecanici. Aceasta parte nu o înțeleg prea bine, erau conștienți și interacționali, dar păreau o mașină pornită, cu un ciclu infinit, ca un mesaj care se repetă încontinuitate. Am văzut modelul lor; părea că erau un șablon antic care tremura și scârțâia, care se trezește la viață în acest scop specific. La început energia lor era puțin diminuată, dar pe măsură ce mă apropiam de experiență, aceasta devenea plină de strălucire.
Structura mea de sine era uimită, dar conștiința doar privea, impasivă. Mi s-a spus că atunci când Serafimii vin, de obicei urmează-le o mare schimbare, iar la momentul acela nu eram sigură dacă ei vorbesc despre o schimbare mare în viața mea sau despre o schimbare pe Pământ.
Prin Serafimi, sufletul își poate finaliza călătoria către Dumnezeu și poate trăi.
Astea au fost cuvintele precise date: "Prin Serafimi, sufletul își poate finaliza călătoria spre Dumnezeu și poate trăi."
Sentimentele sacre au început să crească și am început să simt o iubire profundă, o iubire fără discriminare, ca un soare care strălucește. Nu există cuvinte pentru asta. Am simțit o lărgire profundă a ființei mele și am început cu adevărat să mă deplasez în lumină sau în gol sau în ambele. Nu a fost un vis, ci absolut viu și părea uimitor de real, întâmplându-se la mai multe niveluri ale ființei. Am început să ard cu o flacără albă vie, începând de la picioarele mele și toată ființa mea a fost atrasă spre Dumnezeu. A fost o dizolvare atomică.
Am trecut prin nenumărate experiențe de moarte sau de renunțare în timpul meditației sau în timpul experiențelor cu entheogene, respirație, exerciții de yoga, dar aceasta a părut complet diferită. Mai reală, hiper-reală și mai profundă; legată de suflet. A fost un nivel de uniune non-duală și de oprirea sinelui care a fost absolută.
Când această desființare a început să se întâmple, la un moment dat mintea mea s-a reconectat și m-a întrebat: "O să mor? Este sfârșitul vieții reale?" Și, imediat ce s-a întâmplat asta, am realizat că m-am identificat cu această persoană. Am generat o gândire egoică, o gândire de teamă, iar procesul de desființare a oprit totul; totul s-a estompat. Dacă ceea ce se întâmpla ar fi fost finalizat, sincer nu știu dacă aș fi fost aici să povestesc această întâmplare. Așa că acesta este descrierea evenimentului în sine.
Acum voi da un fel de comentariu despre ceea ce cred sau simt în legătură cu evenimentul.
Acesta a fost un eveniment extraordinar din mai multe motive:
În timpul acestei experiențe unice am confirmat fără îndoială că tărâmurile superioare descrise de maeștrii spirituali sunt la fel de reale sau chiar mai reale decât această lume. De asemenea, a fost surprinzător faptul că mi s-a întâmplat acest lucru, chiar dacă a existat în mare parte abandonarea propriei identități. Nu sunt cu siguranță cel mai puternic meditat, nu am tendința de devotament și, deși am făcut o mulțime de lucrări interioare și probabil am purificat multe atașamente, tot mă împotmolesc în identificări egoiste și în capcane.
Nu sunt deloc un sfânt, așa că opinia mea sau intuiția mea despre acest lucru este că mi s-a dat o prevestire a ceea ce urmează să vină; a ceea ce este posibil pentru evoluția umană, ceea ce voi putea spune. Pregătesc baza pentru cei care vor veni în viitor, care vor crește și evolua spre unirea cu sursa.
Prin legarea Seraphimului, sau s-ar putea spune prin alinierea vibrațiilor acestora, oamenii pot obține aceeași uniune neintermediată cu Dumnezeu. Suntem făcuți să îi imitați, să ne unificăm cu lumina lor, să ne asemănăm cu ei, dar nu să îi slujim. Ei reprezintă o posibilitate latentă în noi înșine.
Este important să renunți la experiență pentru a nu o adăuga la structura propriei persoane, astfel încât ego-ul să nu se agațe de ea și să creeze o identitate sau o nouă perspectivă închisă asupra lumii. Paradoxul este că experiențele de vârf sau cele mistice tind să se dezvolte în jurul Samadhi, dar este important să nu confundați nicio experiență cu Samadhi în sine.
Există o serie de învățături pe care le-am trăit din această experiență:
Când m-am întors în această lume după aceasta, o mare învățătură mi-a venit în minte: noi, ca ființe umane, suntem complet ignoranți cu privire la cine suntem și la locul nostru în univers. Ființele umane sunt creaturi miope, pline de aroganță într-o măsură ridicolă. Am stăpânit artele distorsionării, a înșelării și a limitării; am pierdut simțul locului nostru în cadrul mării legături ale ființei.
În schimb, am cultivat o personalitate independentă, care este o creație extraordinară în sine, dar această personalitate independentă a ajuns la un nivel în care trebuie să aleagă între a servi direcțiile și dorințele acelui sine egoic sau să se reîntoarcă în spirală a vieții în armonie cu planul divin.
Reconociind că samadhi este doar primul pas într-o călătorie de neimaginat; extinzând lotusul interior spre lumi superioare sau spre procesul de iluminare, care este un drum, nu o destinație. A se trezi înseamnă a se trezi la dimensiunea imutabilă a ființei absolute, a conștiinței pure, în timp ce iluminarea este dansul continuu al evoluției și involuției în cadrul lumii manifestate; ciclul nesfârșit de a deveni. Ființa și devenirea se împletesc, dansând ca una. Joaca umană permite posibilitatea de a crea un vas uman extins și purificat; problema este că trebuie să sacrificăm dorințele egoiste pentru a permite această conexiune divină.
De aceea Isus este numit "Mielul lui Dumnezeu". Isus, persoana umană, a fost sacrificat pentru ca conștiința lui Cristos, logosul, să poată trăi prin intermediul formei umane.
Mulți învățători non-dual vor spune că totul este perfect așa cum este, conștiința primordială este perfectă așa cum este. În acest moment există o simplitate sacră, o perfecțiune sacră. Însă în același timp noi creștem acest lotos care se deschide mereu, cu posibilitatea de a oferi vasul uman pentru a fi locuit de aceste niveluri de conștiință.
Paradoxul este că totul este "TU" în sensul larg al cuvântului "tu".
Acest nivel mai înalt de conștiință nu este o entitate străină, ci tu însuți. Un înger este pur și simplu un câmp conștient de energie fluctuantă, cu scopul exclusiv de a ne conecta la sursa primordială. Această ființă umană mică se conectează la aceasta și devine ceea ce poate fi; ca într-un pod între lumea manifestată și lumea nemanifestată. În acest sens, Serafimii ne învață ce putem deveni.