Transcrierea videoclipului "Lumi interioare, lumi exterioare"
Partea a 4-a, Dincolo de gândire
Viața, libertatea și căutarea fericirii. Ne trăim viețile căutând fericirea "acolo, în afară", ca și cum ar fi o marfă. Am devenit sclavii propriilor noastre dorințe și pofte. Fericirea nu este ceva ce poate fi căutat sau cumpărat ca un costum ieftin. Aceasta este Maya, iluzia, jocul nesfârșit al formelor.
În tradiția budistă, Samsara, sau ciclul nesfârșit al suferinței, este perpetuat de pofta de plăcere și de aversiunea față de durere. Freud s-a referit la acest lucru ca la "principiul plăcerii". Tot ceea ce facem este o încercare de a crea plăcere, de a obține ceva ce ne dorim sau de a îndepărta ceva nedorit, pe care nu-l vrem. Chiar și un organism simplu precum parameciul face acest lucru. Se numește răspuns la stimul. Spre deosebire de un parameciu, oamenii au mai multe opțiuni. Suntem liberi să gândim, iar aceasta este esența problemei. Gândirea despre ceea ce ne dorim este cea care a scăpat de sub control. Dilema societății moderne constă în faptul că încercăm să înțelegem lumea, nu prin prisma unei conștiințe interioare arhaice, ci prin cuantificarea și calificarea a ceea ce percepem ca fiind lumea exterioară, folosind mijloace științifice și gândirea.
Gândirea nu a dus decât la și mai multă gândire și la și mai multe întrebări. Căutăm să cunoaștem forțele cele mai profunde care creează lumea și îi ghidează cursul. Dar concepem această esență ca fiind în afara noastră, nu ca pe un lucru viu, intrinsec naturii noastre. Celebrul psihiatru Carl Jung a spus: "Cel care privește în exterior visează, cel care privește în interior se trezește." Nu este greșit să-ți dorești să fii treaz, să fii fericit. Ceea ce este greșit este să cauți fericirea în exterior, când ea poate fi găsită doar în interior.
Pe 4 august 2010, la conferința Techonomy de la Lake Tahoe, California, Eric Schmidt – CEO al Google – a menționat o statistică uimitoare. Potrivit lui Schmidt, în prezent generăm la fiecare două zile la fel de multe informații cât am generat de la începuturile civilizației și până în 2003. Asta înseamnă cam 5 exabytes de date. Niciodată în istoria umanității nu s-a gândit atât de mult și niciodată nu a existat atâta agitație pe planetă. Oare se întâmplă ca, de fiecare dată când ne gândim la o soluție pentru o problemă, să creăm încă două probleme? La ce bun toate aceste gânduri dacă nu duc la o fericire mai mare? Suntem mai fericiți? Mai echilibrați? Mai plini de bucurie ca urmare a tuturor acestor gânduri? Sau ne izolează ele, ne deconectează de o experiență mai profundă și mai semnificativă a vieții? Gândirea, acțiunea și fapta trebuie aduse în echilibru cu a fi. La urma urmei, suntem ființe umane, nu "făpturi umane".
Vrem schimbare și vrem stabilitate în același timp. Inimile noastre s-au deconectat de spirala vieții, de legea schimbării, pe măsură ce mințile noastre gânditoare ne împing spre stabilitate, siguranță și pacificarea simțurilor. Cu o fascinație morbidă urmărim crime, tsunami, cutremure și războaie. Încercăm constant să ne ocupăm mintea, să o umplem cu informații. Emisiuni TV difuzate pe orice dispozitiv imaginabil. Jocuri și puzzle-uri. Mesaje text. Și orice alt lucru banal posibil. Ne lăsăm hipnotizați de fluxul nesfârșit de imagini noi, informații noi, modalități noi de a ne stârni și liniști simțurile. În momentele de reflecție interioară liniștită, inimile noastre ne pot spune că viața înseamnă mai mult decât realitatea noastră actuală, că trăim într-o lume a fantomelor înfometate. Care tânjesc fără încetare și nu sunt niciodată satisfăcute. Am creat un vârtej de date care zboară în jurul planetei pentru a facilita mai multă gândire, mai multe idei despre cum să reparăm lumea, să rezolvăm problemele care există doar pentru că mintea le-a creat. Gândirea a creat întreaga încurcătură în care ne aflăm acum. Ducem războaie împotriva bolilor, a dușmanilor și a problemelor.
Paradoxul este că orice lucru la care te opui persistă. Cu cât te opui mai mult unui lucru, cu atât acesta devine mai puternic. La fel ca atunci când antrenezi un mușchi, de fapt întărești tocmai lucrul de care vrei să scapi. Atunci, care este alternativa la gândire? Ce alt mecanism pot folosi oamenii pentru a exista pe această planetă? În timp ce cultura occidentală s-a concentrat în ultimele secole pe explorarea lumii fizice prin gândire și analiză, alte culturi antice au dezvoltat tehnologii la fel de sofisticate pentru explorarea spațiului interior. Pierderea legăturii cu lumile noastre interioare este cea care a creat dezechilibrul pe planeta noastră.
Vechiul principiu “cunoaște-te pe tine însuți” a fost înlocuit de dorința de a experimenta lumea exterioară a formelor. A răspunde la întrebarea “cine sunt eu?” nu înseamnă pur și simplu să descrii ce scrie pe cartea ta de vizită. În budism, tu nu ești conținutul conștiinței tale. Nu ești doar o colecție de gânduri sau idei, deoarece în spatele gândurilor se află cel care este martorul acestor gânduri. Imperativul "cunoaște-te pe tine însuți" este un koan zen, o ghicitoare fără răspuns. În cele din urmă, mintea se va epuiza încercând să găsească un răspuns. Ca un câine care își urmărește coada, doar identitatea egoului dorește să găsească un răspuns, un scop. Adevărul despre cine ești nu are nevoie de un răspuns, deoarece toate întrebările sunt create de mintea egoului. Tu nu ești mintea ta. Adevărul nu stă în mai multe răspunsuri, ci în mai puține întrebări. Așa cum a spus Joseph Campbell: “Nu cred că oamenii caută sensul vieții, ci mai degrabă experiența de a fi în viață.”
Când Buddha a fost întrebat: “Ce ești?”, el a răspuns simplu: “Sunt treaz.” Ce înseamnă asta, să fii treaz? Buddha nu spune exact, deoarece înflorirea vieții fiecărui individ este diferită. Dar spune un lucru: este sfârșitul suferinței. Fiecare tradiție religioasă majoră are un nume pentru starea de a fi treaz: Raiul, Nirvana sau Moksha. O minte liniștită este tot ce ai nevoie pentru a realiza natura fluxului. Tot restul se va întâmpla odată ce mintea ta este liniștită. În acea liniște, energiile interioare se trezesc și acționează fără efort din partea ta. Așa cum spun taoiștii: “Chi urmează conștiința.” Prin liniște, omul începe să audă înțelepciunea plantelor și a animalelor. Șoaptele liniștite din vise, și omul învață mecanismul subtil prin care acele vise prind formă materială. În Tao te Ching, acest mod de a trăi se numește "wei wu wei" – “A face, fără a face”.
Buddha a vorbit despre "calea de mijloc" ca fiind calea care duce la iluminare. Aristotel a descris Mijlocul de Aur – punctul de mijloc între două extreme – ca fiind calea frumuseții. Nici prea mult efort, dar nici prea puțin. Yin și yang într-un echilibru perfect. Noțiunea vedantică de Maya, sau iluzie, susține că noi nu experimentăm mediul în sine, ci mai degrabă o proiecție a acestuia creată de gânduri. Desigur, gândurile tale îți permit să experimentezi lumea vibrațională într-un anumit mod, dar echilibrul nostru interior nu trebuie să depindă de întâmplările externe. Credința într-o lume externă independentă de subiectul care percepe este fundamentală pentru știință. Dar simțurile noastre ne oferă doar informații indirecte. Noțiunile noastre despre această lume fizică creată de minte sunt întotdeauna filtrate prin simțuri și, prin urmare, întotdeauna incomplete. Există un singur câmp de vibrație care stă la baza tuturor simțurilor. Persoanele cu o afecțiune numită "sinestezie" experimentează uneori acest câmp vibrațional în moduri diferite. Sinesteții pot vedea sunetele ca pe niște culori sau forme sau pot asocia calitățile unui simț cu altul. Sinestezia se referă la o sinteză sau la o îmbinare a simțurilor. Chakrele și simțurile sunt ca un prism care filtrează un continuum de vibrații. Toate lucrurile din univers vibrează, dar la viteze și frecvențe diferite.
Ochiul lui Horus este alcătuit din șase simboluri, fiecare reprezentând unul dintre simțuri. La fel ca în vechiul sistem vedic, gândirea este considerată un simț. Gândurile sunt recepționate simultan cu senzațiile resimțite de corp. Ele provin din aceeași sursă vibrațională. Gândirea este pur și simplu un instrument. Unul dintre cele șase simțuri. Dar i-am conferit un statut atât de înalt, încât ne identificăm cu gândurile noastre. Faptul că nu identificăm gândirea ca fiind unul dintre cele șase simțuri este foarte semnificativ. Suntem atât de cufundați în gândire, încât a încerca să explicăm gândirea ca fiind un simț este ca și cum i-am vorbi unui pește despre apă. Apă, ce apă? În Upanishade se spune: Nu ceea ce ochiul poate vedea, ci ceea ce permite ochiului să vadă. Știți că acela este Brahma, cel etern, și nu ceea ce oamenii de aici venerează. Nu ceea ce urechea poate auzi, ci ceea ce permite urechii să audă. Știți că acela este Brahma, cel etern, și nu ceea ce oamenii de aici venerează. Nu ceea ce cuvântul poate lumina, ci ceea ce face ca cuvântul să poată lumina. Știți că acela este Brahma, cel etern, și nu ceea ce oamenii de aici venerează. Nu ceea ce mintea poate gândi, ci ceea ce face ca mintea să poată gândi. Știți că acela este Brahma, cel etern, și nu ceea ce oamenii de aici venerează.
În ultimul deceniu, s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul cercetării creierului. Oamenii de știință au descoperit neuroplasticitatea – un termen care exprimă ideea că conexiunile fizice ale creierului se modifică în funcție de gândurile care îl traversează. Așa cum a afirmat psihologul canadian Donald Hebb, "neuronii care se activează împreună, se conectează între ei". Neuronii se conectează cel mai mult atunci când o persoană se află într-o stare de atenție susținută. Ceea ce înseamnă că este posibil să-ți direcționezi propria experiență subiectivă a realității. Literalmente, dacă gândurile tale sunt de teamă, îngrijorare, anxietate și negativitate, atunci dezvolți conexiunile necesare pentru ca mai multe astfel de gânduri să înflorească. Dacă îți direcționezi gândurile spre iubire, compasiune, recunoștință și bucurie, creezi conexiunile necesare pentru a repeta acele experiențe. Dar cum putem face asta dacă suntem înconjurați de violență și suferință? Nu este oare vorba de o iluzie sau de o dorință deșartă? Neuroplasticitatea nu este același lucru cu noțiunea new age conform căreia îți creezi realitatea prin gândire pozitivă. De fapt, este același lucru pe care l-a învățat Buddha acum 2500 de ani.
Meditația Vipassana sau meditația de introspecție ar putea fi descrisă ca neuroplasticitate autodirijată. Îți accepți realitatea exact așa cum este – așa cum este DE FAPT. Dar o experimentezi la nivelul fundamental al senzației, la nivelul vibrațional sau energetic, fără prejudecăți sau influența gândirii. Prin atenția susținută la nivelul fundamental al conștiinței se creează conexiunile necesare pentru o percepție cu totul diferită a realității. De cele mai multe ori, am înțeles totul pe dos. Permitem constant ideilor despre lumea exterioară să ne modeleze rețelele neuronale, dar echilibrul nostru interior nu trebuie să depindă de întâmplările externe. Circumstanțele nu contează. Contează doar starea mea de conștiință. Meditația în sanscrită înseamnă a fi liber de măsurare. Liber de orice comparație. A fi liber de orice devenire. Nu încerci să devii altceva. Ești împăcat cu ceea ce este. Calea de a te ridica deasupra suferinței tărâmului fizic este să o îmbrățișezi pe deplin. Să-i spui "da". Astfel, ea devine ceva în interiorul tău, mai degrabă decât tu să fii ceva în interiorul ei. Cum poți trăi în așa fel încât conștiința să nu mai fie în conflict cu conținutul ei? Cum poți elibera inima de ambițiile mărunte?
Trebuie să aibă loc o revoluție totală a conștiinței. O schimbare radicală de orientare de la lumea exterioară către cea interioară. Nu este o revoluție provocată doar de voință sau efort. Ci și prin predare. Acceptarea realității așa cum este. Imaginea inimii deschise a lui Hristos transmite cu putere ideea că trebuie să te deschizi către orice durere. Trebuie să acceptăm TOTUL dacă vrem să rămânem deschiși față de sursa evolutivă. Asta nu înseamnă că devii masochist, nu cauți durerea, dar când durerea vine – ceea ce se întâmplă inevitabil –, pur și simplu accepți realitatea AȘA CUM ESTE, în loc să tânjești după o altă realitate. Hawaiienii cred de multă vreme că prin inimă învățăm adevărul. Inima are propria sa inteligență, la fel de distinctă ca cea a creierului. Egiptenii credeau că inima, nu creierul, era sursa înțelepciunii umane. Inima era considerată centrul sufletului și al personalității. Prin inimă vorbea divinitatea, oferindu-le vechilor egipteni cunoașterea adevăratei lor căi. Acest papirus ilustrează “cântărirea inimii”. Era considerat un lucru bun să treci în viața de apoi cu inima ușoară. Înseamnă că ai trăit bine. O etapă universală sau arhetipală pe care oamenii o trăiesc în procesul de trezire a centrului inimii este experiența propriei energii ca fiind energia universului. Când îți permiți să simți această iubire, să fii această iubire, când îți conectezi lumea interioară cu lumea exterioară, atunci totul este unul.
Cum se experimentează muzica sferelor? Cum se deschide inima? Sri Ramana Maharshi a spus: "Dumnezeu locuiește în tine, ca tine, și nu trebuie să faci nimic pentru a ajunge la realizarea lui Dumnezeu sau la realizarea de sine. Aceasta este deja starea ta adevărată și naturală. Renunță pur și simplu la orice căutare, îndreaptă-ți atenția spre interior și sacrifică-ți mintea Sinelui unic, care radiază în inima ființei tale. Pentru ca aceasta să devină propria ta experiență trăită în prezent, auto-explorarea este singura cale directă și imediată." Când meditezi și observi senzațiile din interior, vitalitatea noastră interioară, de fapt observi schimbarea. Această forță a schimbării este apariția și dispariția, pe măsură ce energia își schimbă forma. Gradul în care o persoană a evoluat sau a atins iluminarea este gradul în care a dobândit capacitatea de a se adapta la fiecare moment sau de a transmuta fluxul uman în continuă schimbare al circumstanțelor, al durerii și al plăcerii în fericire supremă. Leo Tolstoi, autorul romanului “Război și pace”, a spus: „Toată lumea se gândește să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândește să se schimbe pe sine însuși.” Darwin a afirmat că cea mai importantă caracteristică pentru supraviețuirea speciei nu este forța sau inteligența, ci adaptabilitatea la schimbare. Trebuie să devenim experți în adaptare.
Aceasta este învățătura budistă a „annica” – totul apare și dispare, se schimbă. Se schimbă constant. Suferința există doar pentru că ne atașăm de o anumită formă. Când te conectezi la partea din tine care este martor, cu înțelegerea conceptului de „annica”, fericirea supremă se naște în inimă. Sfinții, înțelepții și yoghinii de-a lungul istoriei descriu în unanimitate o uniune sacră care are loc în inimă. Fie că este vorba de scrierile Sfântului Ioan al Crucii, de poezia lui Rumi sau de învățăturile tantrice din India, toate aceste învățături diferite încearcă să exprime misterul subtil al inimii. În inimă se află unirea dintre Shiva și Shakti. Pătrunderea masculină în spirala vieții și predarea feminină în fața schimbării. Mărturisirea și acceptarea necondiționată a tot ceea ce este. Pentru a-ți deschide inima, trebuie să te deschizi schimbării. Pentru a trăi în lumea aparent solidă, dansează cu ea, implică-te în ea, trăiește din plin, iubește din plin, dar totuși conștientizează că este impermanentă și că, în cele din urmă, toate formele se dizolvă și se schimbă. Fericirea supremă este energia care răspunde la liniște. Ea provine din golirea conștiinței de orice conținut. Conținutul acestei energii a fericirii supreme, născută din liniște, ESTE conștiința. O nouă conștiință a inimii. O conștiință care este conectată la TOT ceea ce ESTE.