Akasha

Transcrieri video "Lumi interioare, lumi exterioare"

Partea 1 – Akasha

La început a fost Logosul, Big Bang-ul, Om-ul primordial. Teoria Big Bang-ului spune că universul fizic s-a extins în spirală dintr-un singur punct inimaginabil de fierbinte și dens, numit singularitate – de miliarde de ori mai mic decât capul unui ac. Nu spune de ce sau cum. Cu cât ceva este mai misterios, cu atât mai mult dăm de la sine înțeles că îl înțelegem. Se credea că, în cele din urmă, gravitația fie va încetini expansiunea, fie va contracta universul într-un "Big Crunch". Cu toate acestea, imaginile de la telescopul spațial Hubble arată că expansiunea universului pare să se accelereze de fapt. Se extinde din ce în ce mai repede pe măsură ce se dezvoltă din Big Bang. Cumva, există mai multă masă în univers decât a prezis fizica. Pentru a explica masa lipsă, fizicienii afirmă acum că universul este alcătuit doar din 4% materie atomică sau din ceea ce considerăm materie normală. 23% din univers este materie întunecată, iar 73% este energie întunecată – ceea ce consideram anterior a fi spațiu gol. Este ca un sistem nervos invizibil care străbate întregul univers, conectând toate lucrurile.

Vechiii învățători vedici predau "Nada Brahma" – universul este vibrație. Câmpul vibrațional stă la baza tuturor experiențelor spirituale autentice și a cercetării științifice. Este același câmp energetic pe care sfinții, Buddha, yoghinii, misticii, preoții, șamanii și vizionarii l-au observat privind în interiorul lor. De-a lungul istoriei, acesta a fost numit Akasha, Om-ul primordial, plasa de bijuterii a lui Indra, muzica sferelor și alte o mie de denumiri. Este rădăcina comună a tuturor religiilor și legătura dintre lumile noastre interioare și cele exterioare.

În budismul Mahayana din secolul al III-lea s-a descris o cosmologie care nu este cu mult diferită de fizica cea mai avansată a zilelor noastre. Plasa de bijuterii a lui Indra este o metaforă folosită pentru a descrie o învățătură vedică mult mai veche, care ilustrează modul în care este țesută structura universului. Indra, regele zeilor, a dat naștere soarelui și mișcă vânturile și apele. Imaginați-vă o pânză de păianjen care se întinde în toate dimensiunile. Pânza este alcătuită din picături de rouă, iar fiecare picătură conține reflexia tuturor celorlalte picături de apă; iar în fiecare picătură de rouă reflectată veți găsi reflexiile tuturor celorlalte picături. Întreaga pânză, în acea reflecție și tot așa, până la infinit. Pânza lui Indra ar putea fi descrisă ca un univers holografic, în care chiar și cel mai mic flux de lumină conține modelul complet al întregului.

Omul de știință sârbo-american, Nikola Tesla, este uneori numit omul care a inventat secolul al XX-lea. Tesla a fost responsabil pentru descoperirea curentului electric alternativ și a multor alte invenții care fac acum parte din viața de zi cu zi. Datorită interesului său pentru vechile tradiții vedice, Tesla se afla într-o poziție unică de a înțelege știința atât prin prisma modelului oriental, cât și a celui occidental. La fel ca toți marii oameni de știință, Tesla a cercetat în profunzime misterele lumii exterioare, dar a privit cu aceeași atenție și în interiorul său. La fel ca vechii yoghini, Tesla a folosit termenul ’Akasha" pentru a descrie senzația eterică care se extinde în toate lucrurile. Tesla a studiat alături de Swami Vivekananda, un yoghin care a adus învățăturile antice ale Indiei în Occident. În învățăturile vedice, Akasha este spațiul însuși; spațiul pe care îl umplu celelalte elemente, care există simultan cu vibrația. Cele două sunt inseparabile. Akasha este yin-ul față de yang-ul lui Prana.

Un concept modern care ne poate ajuta să ne imaginăm Akasha, sau substanța primară, este ideea fractalilor. Abia în anii 1980, progresele din domeniul calculatoarelor ne-au permis să vizualizăm efectiv și să reproducem matematic modelele din natură. Termenul ”fractal" a fost inventat în 1980 de matematicianul Benoit Mandelbrot, care a studiat anumite ecuații matematice simple care, atunci când sunt repetate, produc o succesiune nesfârșită de forme matematice sau geometrice în schimbare, într-un cadru limitat. Acestea sunt limitate, dar, în același timp, infinite. Un fractal este o formă geometrică aproximativă care poate fi împărțită în părți, fiecare dintre acestea fiind aproximativ o copie la scară redusă a întregului model, o proprietate numită autosimilaritate.

Fractalii lui Mandelbrot au fost numiți ”amprenta lui Dumnezeu". Vedeți opere de artă generate de însăși natura. Dacă rotiți figura lui Mandelbrot într-un anumit mod, aceasta seamănă oarecum cu o zeitate hindusă sau cu un Buddha. Această figură a fost denumită figura "Buddhabrot“. Dacă observați anumite forme de artă și arhitectură antică, veți constata că oamenii au asociat de multă vreme frumusețea și sacrul cu modelele fractale. Infinit de complexe, și totuși fiecare parte conține sămânța necesară pentru a recrea întregul. Fractalii au schimbat viziunea matematicienilor asupra universului și asupra modului în care acesta funcționează. Cu fiecare nou nivel de mărire, apar diferențe față de original. Schimbări și transformări constante au loc pe măsură ce trecem de la un nivel de detaliu fractal la altul. Această transformare este spirala cosmică. Inteligența încorporată în matricea spațiu-timpului. Fractalii sunt în mod inerent haotici – plini de zgomot și ordine. Când mintea noastră recunoaște sau definește un model, ne concentrăm asupra lui ca și cum ar fi un obiect. Încercăm să găsim tiparele pe care le considerăm frumoase, dar, pentru a le reține în mintea noastră, trebuie să îndepărtăm restul fractalului. A înțelege un fractal cu ajutorul simțurilor înseamnă a-i limita mișcarea. Toată energia din univers este neutră, atemporală și fără dimensiuni.

Propria noastră creativitate și capacitatea de recunoaștere a tiparelor reprezintă legătura dintre microcosmos și macrocosmos. Lumea atemporală a undelor și lumea solidă a lucrurilor. Observarea este un act de creație prin limitările inerente gândirii. Creăm iluzia solidității, a lucrurilor, prin etichetare, prin denumire. Filosoful Kierkegaard a spus: ”Dacă îmi dai un nume, mă negi.“ Dându-mi un nume, o etichetă, negi toate celelalte lucruri pe care aș putea să le fiu. Închizi particula în statutul de obiect prin fixarea ei, prin denumirea ei, dar, în același timp, o creezi, definind-o ca existând. Creativitatea este natura noastră cea mai înaltă. Odată cu crearea lucrurilor apare timpul, care este cel ce creează iluzia solidității.

Einstein a fost primul om de știință care a realizat că ceea ce considerăm a fi spațiu gol nu este nimic; acesta are proprietăți, iar natura spațiului conține cantități aproape insondabile de energie. Renumitul fizician Richard Feynman a spus odată: ”Într-un singur metru cub de spațiu există suficientă energie pentru a fierbe toate oceanele lumii." Meditatorii avansați știu că în liniște se află cea mai mare putere. Buddha avea încă un alt termen pentru substanța primară; ceea ce el numea kalapas, care sunt ca niște particule minuscule sau undulețe care apar și dispar de trilioane de ori pe secundă. Realitatea este, în acest sens, ca o serie de cadre dintr-o cameră de film holografică care se mișcă rapid, creând iluzia continuității. Când conștiința devine perfect nemișcată, iluzia este înțeleasă, deoarece conștiința însăși este cea care o generează.

În tradițiile antice ale Orientului, se știe de mii de ani că totul este vibrație. "Nada Brahma“ – universul este sunet. Cuvântul ”nada" înseamnă sunet sau vibrație, iar "Brahma‘ este numele lui Dumnezeu. Brahma ESTE simultan universul și ESTE creatorul. Artistul și arta sunt inseparabili. În Upanishade, una dintre cele mai vechi înregistrări ale omenirii din India antică, se spune: ’Brahma, creatorul, așezat pe un lotus, își deschide ochii și o lume ia naștere. Brahma își închide ochii, iar o lume încetează să mai existe." Misticii, yoghinii și vizionarii din vechime au susținut că există un câmp la nivelul fundamental al conștiinței. Câmpul akashic sau înregistrările akashice, unde toate informațiile, toate experiențele din trecut, prezent și viitor, există acum și întotdeauna. Din acest câmp sau matrice iau naștere toate lucrurile. De la particule subatomice, la galaxii, stele, planete și toată viața. Nu vezi niciodată nimic în totalitatea sa, deoarece totul este alcătuit din straturi peste straturi de vibrație și se schimbă constant, schimbând informații cu Akasha.

Un copac absoarbe soarele, aerul, ploaia, Pământul. O lume de energie intră și iese din acest lucru pe care îl numim copac. Când mintea gânditoare este liniștită, atunci vezi realitatea așa cum este. Toate aspectele împreună. Copacul, cerul și Pământul, ploaia și stelele nu sunt separate. Viața și moartea, sinele și celălalt nu sunt separate. La fel cum muntele și valea sunt inseparabile. În tradițiile nativilor americani și ale altor popoare indigene se spune că fiecare lucru are un spirit, ceea ce este pur și simplu un alt mod de a spune că totul este conectat la singura sursă vibratorie. Există o singură conștiință, un singur câmp, o singură forță care străbate totul. Acest câmp nu se manifestă în jurul tău, ci se manifestă PRIN tine și se manifestă CA tine.

Tu ești "U“-ul din univers. Tu ești ochii prin care creația se vede pe sine. Când te trezești dintr-un vis, îți dai seama că tot ce era în vis erai tu. Tu îl cream. Așa-numita viață reală nu este diferită. Fiecare persoană și fiecare lucru ești tu. Conștiința unică care privește din fiecare ochi, sub fiecare piatră, în fiecare particulă.

Cercetătorii internaționali de la CERN, laboratorul european de fizică a particulelor, caută acest câmp care se întinde peste toate lucrurile. Dar, în loc să privească în interior, ei se îndreaptă spre lumea fizică exterioară. Cercetătorii de la laboratorul CERN din Geneva, Elveția, au anunțat că au descoperit bosonul Higgs, sau ”particula lui Dumnezeu". Experimentele cu bosonul Higgs demonstrează științific că un câmp energetic invizibil umple vidul spațiului. Marele colider de hadroni al CERN constă dintr-un inel cu circumferința de 17 mile, în care două fascicule de particule se deplasează în direcții opuse, convergând și ciocnindu-se la o viteză apropiată de cea a luminii. Oamenii de știință observă ce rezultă din aceste ciocniri violente. Modelul standard nu poate explica modul în care particulele își capătă masa. Totul pare să fie alcătuit din vibrații, dar nu există niciun "obiect’ care să vibreze.

Este ca și cum ar fi existat un dansator invizibil, o umbră care dansează ascunsă în baletul universului. Toți ceilalți dansatori au dansat întotdeauna în jurul acestui dansator ascuns. Am observat coregrafia dansului, dar până acum nu am putut vedea acel dansator. Așa-numita "particulă a lui Dumnezeu", proprietățile materialului de bază al universului, inima întregii materii, care ar explica masa și energia inexplicabile care alimentează expansiunea universului. Însă, departe de a explica natura universului, descoperirea bosonului Higgs nu face decât să prezinte un mister și mai mare, dezvăluind un univers care este și mai misterios decât ne-am fi imaginat vreodată. Știința se apropie de pragul dintre conștiință și materie. Ochiul cu care privim câmpul primordial și ochiul cu care câmpul ne privește sunt unul și același.

Scriitorul și luminarul german Wolfgang von Goethe a spus: “Unda este fenomenul primordial care a dat naștere lumii.” Cimatica este studiul sunetului vizibil. Cuvântul “cimatic” provine din rădăcina greacă "cyma", care înseamnă undă sau vibrație. Unul dintre primii oameni de știință occidentali care a studiat serios fenomenul undelor a fost Ernst Chladni, un muzician și fizician german, care a trăit în secolul al XVIII-lea. Chladni a descoperit că, atunci când presăra nisip pe plăci de metal și apoi făcea plăcile să vibreze cu un arcuș de vioară, nisipul se aranja singur în modele. În funcție de vibrația produsă, apăreau diferite forme geometrice. Chladni a întocmit un catalog complet al acestor forme, care sunt denumite “figuri Chladni”. Multe dintre aceste modele pot fi găsite în întreaga lume naturală. De exemplu, marcajele țestoasei sau modelele de pete ale leopardului. Studierea modelelor Chladni sau a modelelor cimatice este una dintre metodele secrete prin care constructorii de chitare, viori și alte instrumente de înaltă calitate determină calitățile sonore ale instrumentelor pe care le fabrică.

Hans Jenny a dezvoltat lucrările lui Chladni în anii 1960, folosind diverse fluide și amplificare electronică pentru a genera frecvențe sonore, și a inventat termenul “cimatică”. Dacă trimiți unde sinusoidale simple printr-un vas cu apă, poți observa modele în apă. În funcție de frecvența undei, vor apărea diferite modele de unduiri. Cu cât frecvența este mai mare, cu atât modelul este mai complex. Aceste forme sunt repetabile, nu aleatorii. Cu cât observați mai mult, cu atât începeți să înțelegeți mai bine cum vibrația aranjează materia în forme complexe pornind de la simple unde repetitive. Această vibrație a apei are un model similar cu cel al unei floarea-soarelui. Simpla modificare a frecvenței sunetului ne oferă un model diferit. Apa este o substanță foarte misterioasă. Este extrem de receptivă. Adică, poate recepționa și reține vibrațiile. Datorită capacității sale ridicate de rezonanță, sensibilității și disponibilității interioare de a rezona, apa răspunde instantaneu la toate tipurile de unde sonore. Apa și pământul în vibrație constituie cea mai mare parte a masei plantelor și animalelor. Este ușor de observat cum vibrațiile simple din apă pot crea modele naturale ușor de recunoscut, dar pe măsură ce adăugăm substanțe solide și creștem amplitudinea, lucrurile devin și mai interesante. Adăugând amidon de porumb în apă, obținem fenomene mai complexe. Poate că principiile vieții însăși pot fi observate pe măsură ce vibrațiile transformă picătura de amidon de porumb în ceea ce pare a fi un organism în mișcare.

Principiul animator al universului este descris în fiecare religie majoră folosind cuvinte care reflectă înțelegerea acelei epoci istorice. În limba incașilor, cel mai mare imperiu din America precolumbiană, cuvântul pentru “corp uman” este "alpa camasca", care înseamnă literalmente “pământ animat”. În Cabala, sau misticismul evreiesc, se vorbește despre numele divin al lui Dumnezeu. Numele care nu poate fi rostit. Nu poate fi rostit deoarece este o vibrație care se află pretutindeni. Este totul cuvinte, totul materie. Totul este cuvântul sacru.

Tetraedrul este cea mai simplă formă care poate exista în trei dimensiuni. Un obiect trebuie să aibă cel puțin patru vârfuri pentru a avea realitate fizică. Structura triunghiulară este singurul model de auto-stabilizare al naturii. În Vechiul Testament, cuvântul “tetragrammaton” era adesea folosit pentru a reprezenta o anumită manifestare a lui Dumnezeu. Era folosit atunci când se vorbea despre Cuvântul lui Dumnezeu sau despre numele special al lui Dumnezeu, Logosul sau Cuvântul primordial. Civilizațiile antice știau că la baza structurii universului se afla forma tetraedrică. Din această formă, natura manifestă o tendință fundamentală spre echilibru; Shiva. În același timp, ea are și o tendință fundamentală spre schimbare; Shakti.

În Biblie, Evanghelia după Ioan spune de obicei: "La început era Cuvântul", dar în textul original termenul folosit era “Logos”. Filosoful grec Heraclit, care a trăit în jurul anului 500 î.Hr., se referea la Logos ca la ceva fundamental de necunoscut. Originea tuturor repetițiilor, a tiparelor și a formelor. Filozofii stoici, care au urmat învățăturile lui Heraclit, au identificat acest termen cu principiul divin animator care pătrunde universul. În sufism, Logosul este pretutindeni și în toate lucrurile. El este ACELA din care nemanifestatul devine manifest. În tradiția hindusă, Shiva Nataraja înseamnă literalmente “stăpânul dansului”. Întregul cosmos dansează pe ritmul tobei lui Shiva. Totul este impregnat sau însuflețit de această pulsație. Numai atâta timp cât Shiva dansează, lumea poate continua să evolueze și să se schimbe; altfel, se prăbușește înapoi în neant. În timp ce Shiva reprezintă conștiința noastră martoră, Shakti este substanța sau materia lumii. În timp ce Shiva zace în meditație, Shakti încearcă să-l miște, să-l aducă în dans. Precum yin și yang, dansatorul și dansul există ca un tot unitar. Logosul înseamnă, de asemenea, adevărul neascuns. Cel care cunoaște Logosul, cunoaște adevărul.

În lumea umană există multe straturi de ascundere, întrucât Akasha a fost învârtită în structuri complexe care ascund sursa de ea însăși. Ca într-un joc divin de-a v-ați ascunselea, ne-am ascuns timp de mii de ani, uitând în cele din urmă complet de joc. Am uitat cumva că există ceva de găsit. În budism, se învață să percepi direct Logosul, câmpul schimbării sau al impermanenței din interiorul tău, prin meditație. Când îți observi lumea interioară, observi senzații și energii din ce în ce mai subtile, pe măsură ce mintea devine tot mai concentrată și mai focalizată. Prin realizarea directă a „annica” sau a impermanenței la nivelul rădăcinii senzației, omul se eliberează de atașamentul față de formele externe trecătoare. Odată ce realizăm că există un singur câmp vibrațional care este rădăcina comună a tuturor religiilor, cum putem spune „religia mea” sau „acesta este Om-ul meu primordial”, „câmpul meu cuantic”?

Adevărata criză din lumea noastră nu este una socială, politică sau economică. Criza noastră este o criză a conștiinței, o incapacitate de a ne experimenta direct adevărata natură. O incapacitate de a recunoaște această natură în fiecare persoană și în toate lucrurile. În tradiția budistă, „Bodhisattva” este persoana cu natura de Buddha trezită. Un Bodhisattva jură să ajute la trezirea fiecărei ființe din univers, conștientizând că există o singură conștiință. Pentru a-ți trezi adevăratul sine, trebuie să trezești toate ființele. „Există nenumărate ființe simțitoare în univers; jur să le ajut pe toate să se trezească. Imperfecțiunile mele sunt inepuizabile. Jur să le depășesc pe toate. Dharma este de necunoscut. Jur să o cunosc. Calea trezirii este de neatins. Jur să o ating.”